BEI acordă României un împrumut de 450 milioane de euro pentru finanțarea PNDR

BEI

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a anunțat într-un comunicat că acordă României un împrumut de 450 milioane euro pentru finanţarea contribuţiei naţionale la punerea în aplicare a Programului de Dezvoltare Rurală (PNDR), alături de ajutoarele nerambursabile de la fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020.

Împrumutul a fost aprobat cu prilejul reuniunii Consiliului de Administraţie al BEI, care are loc la Bucureşti, şi va sprijini, printre altele, modernizarea a 3.000 de ferme. Totodată, aceste fonduri vor cofinanţa 400 de proiecte axate pe prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, precum şi 750 de programe care vizează îmbunătăţirea serviciilor pentru populaţia rurală.

„Împrumutul BEI va cofinanţa proiecte de dezvoltare rurală sprijinite cu fonduri europene totalizând 5,4 miliarde euro, pe întreg teritoriul României. Împrumutul va sprijini modernizarea unui număr de 3.000 de ferme şi va cofinanţa 400 de proiecte axate pe prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, precum şi 750 de programe care vizează îmbunătăţirea serviciilor pentru populaţia rurală”, se precizează în comunicatul BEI.

Potrivit preşedintelui BEI, Werner Hoyer, împrumutul acordat României se adaugă granturilor UE şi vizează cu precădere creşterea competitivităţii în sectorul agricol şi cel forestier, mai buna gestionare a resurselor naturale şi încurajarea practicilor agricole ecologice.

„Banca UE continuă să sprijine dezvoltarea rurală în România. Împrumutul va contribui la dezvoltarea economiei rurale, la crearea de locuri de muncă şi la dezvoltarea întreprinderilor locale, infrastructurii, serviciilor şi, mai presus de toate, va dezvolta resursele umane prin activităţi de formare şi sprijin consultativ”, se mai arată în comunicat.

Vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, a menţionat că în ultimii ani, activităţile desfăşurate de Banca Europeană de Investiţii în România au crescut continuu, împrumuturile acordate în 2017 atingând valoarea de peste 1,3 miliarde euro, cu 27% mai mult decât în 2016. Volumul total al împrumuturilor BEI în România atinge astfel circa 3,7 miliarde euro în ultimii cinci ani (2013-2017).

Promotorul proiectului va fi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar beneficiarii finali ai împrumutului vor fi o serie de entităţi publice şi private. Aceasta este a doua operaţiune a BEI care sprijină dezvoltarea rurală în România. Operaţiunea anterioară, în valoare de 300 milioane de euro, care a sprijinit PNDR 2007-2013, a fost finalizată, de plăţile din cadrul acesteia beneficiind circa 900 de proiecte de infrastructură rurală, 4.000 de fermieri şi IMM-uri din domeniul industriei agroalimentare şi din sectorul forestier.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *